Start înscrieri la seminarul on-line în domeniul prevenirii discriminării în câmpul muncii

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității lansează formularul de înscriere la cursul on-line de instruire în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în câmpul muncii, care va avea loc pe 28 iulie (Grupul I) și 29 iulie 2020 (Grupul II).

Seminarul este destinat persoanelor angajate în sectorul public și privat, pentru a fi abilitate în revendicarea dreptului la nediscriminare.

Participanții la instruire vor afla: cum se poate manifesta discriminarea în relațiile de muncă; ce pot face atunci când consideră că au fost discriminați; care sunt sancțiunile legale pentru încălcarea dreptului la egalitate în relațiile de muncă, precum și alte subiecte.

Cursul de instruire face parte din șirul activităților programate a se desfășura în cadrul campaniei de sensibilizare „Toți diferiți, toți egali” în contextul marcării, la 31 iulie 2020, a 7 ani de la fondarea Consiliului.

Reamintim: Câmpul muncii constituie unul dintre domeniile unde mai frecvent sunt invocate faptele de discriminare și raportate la Consiliu. Criteriile în baza cărora se produce discriminarea sunt: vârsta, sexul, maternitatea, dizabilitatea, opinia, statutul matrimonial, statutul de pensionar, statutul de persoană restabilită, etc. Printre problemele identificate de Consiliu, în anul 2019, ce se referă la discriminarea în câmpul mncii, putem enumera următoarele:

  • hărțuirea pe criteriu de sex în relațiile de muncă din partea superiorilor;
  • aplicarea arbitrară de către angajatori a prevederilor art. 86 alin. (1) lit.y1 ) Codul muncii privind concedierea pentru deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă;
  • nerespectarea principiului de plată egală pentru muncă de valoare egală;
  • lipsa măsurilor adecvate care ar permite și încuraja îmbinarea armonioasă a obligațiilor de serviciu cu cele familiale;
  • limitarea aplicării unor garanții în caz de suspendare a relațiilor de muncă;
  • insuficiența politicilor efective de încadrare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități;
  • neconștientizarea necesității de a recurge la măsuri de acomodare rezonabilă adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități;
  • aplicarea unui tratament diferențiat străinilor în procesul de angajare în câmpul muncii, etc.

În contextul celor enunțate, invităm doritorii de a participa la seminar să completeze formularul de înscriere, iar ulterior le vor fi expediate prin email linkul către platforma on-line unde se va desfășura cursul. Seminarul va dura circa 90 min. Data poate fi selectată de participant fie 28, fie 29 iulie, iar ora desfășurării ședinței de instruire va fi comunicată suplimentar. Astfel, primul grup va participa pe data de 28 iulie, iar grupul II – pe data de 29 iulie 2020.

Numărul participanților este limitat, în fiecare grup fiind incluse până la 15 persoane.

Termenul limită de expediere a formularelor de înscriere este 27 iulie 2020, ora 15:00.

Pentru întrebări suplimentare, ne puteți scrie la adresa consiliulegalitate@gmail.com

Formularul poate și completat accesând linkul: https://docs.google.com/forms/d/1dWKaKBx2MNyutrB6bskoU-LZ53UVgue6azUnuMsvTX8/edit