Hărțuire în câmpul muncii pe criteriu de gen

Recent, Consiliul pentru egalitate a examinat plângerea angajatei unui Inspectorat de Poliție cu privire la pretinsa hărțuire în câmpul muncii pe criteriu de gen.

Petiționara susține că în cadrul unei ședințe de lucru, i-a fost solicitat să părăsească biroul șefului, invocându-se că informația care urmează a fi discutată nu este pentru urechile unei femei. Petiționara a părăsit biroul șefului, simțindu-se umilită și psihologic afectată de atitudinea discriminatorie a superiorilor, manifestată în prezența colegilor.

Petiționara susține că, din toate persoanele prezente la ședința în cauză, doar ea și un alt coleg aveau Forma 1 de acces la secret de stat (pentru lucrul cu informații atribuite la secret de stat), iar comportamentul și acțiunile reclamaților de a o exclude de la ședință confirmă faptul că petiționara a fost discriminată pe criteriu de gen.

Aceasta mai specifică că, anterior, din partea superiorilor au mai existat comportamente vulgare, prin folosirea cuvintelor necenzurate, înjositoare față de ea și colegele de serviciu, aceștia demonstrându-și astfel supremația de gen față de femei.

Consiliul a constatat că acțiunile de hărțuire în privința petiționarei au fost aplicate cu periodicitate, manifestate prin nepredarea biroului, unde urma să-și desfășoare activitatea de serviciu, neperfectarea actului de predare-primire a dosarelor speciale, care s-au soldat cu depunerea din partea petiționarei a unei cererii de transfer la o funcție pe care o deținea anterior.

Astfel, din raționamentele expuse în DECIZIE, Consiliul a calificat aceste acțiuni drept hărțuire la locul de muncă, în rezultatul căreia petiționarei i s-a creat un mediu de muncă ofensator și umilitor, lezându-i demnitatea acesteia pe criteriu de gen.

Consiliul a prescris reclamaților să stopeze comportamentul intimidant față de petiționară și să-și prezinte scuzele de rigoare inclusiv, repunerea acesteia în drepturi.

Consiliu a remis Decizia adoptată către Inspectoratul General de Poliție pentru a demara desfășurarea unui nou studiu prin care să fie analizate aspectele de gender în activitatea polițienească cu implicarea Asociației Femeilor din Poliție.