Caz de discriminare directă în mediul carceral pe criteriul de deținut „umilit”

Consiliul a examinat plângerea unui deținut care susține că hrana îi este repartizată din vase diferite pentru că este atribuit castei „umiliți”.

Examinând faptele reclamate, Consiliul a reținut că deținuții din detașamentul de deservire gospodărească, după ce repartizează hrana către o parte din deținuți, în prezența angajatei penitenciarului, schimbă vesela (căldarea de culoare albastru deschis) pe alta (căldarea de culoare albastru închis) și oferă petiționarului mâncarea care se conține în ea. Conform probelor video, aceasta este o practică sistematică.

Consiliul  a decis că faptele constatate reprezintă discriminare directă în mediul carceral pe criteriul de deținut „umilit”, notând că deținuții sunt privați de libertate, dar nu și de demnitatea lor umană. Tratarea diferită a deținuților în funcție de așa numitul statut informal al acestora contravine principiilor fundamentale ale drepturilor omului și ale statului de drept. Totodată, Consiliul menționează că inacțiunea responsabililor reprezintă susținerea comportamentului discriminator.

În vederea prevenirii situațiilor similare pe viitor, Consiliul a recomandat administrației Penitenciarului în care deținutul își ispășește pedeapsa să se abțină de la comiterea faptelor similare pe viitor; să aducă la cunoștința întregului efectiv despre constatările din Decizia Consiliului; să instruiască deținuții din cadrul detașamentului de deservire gospodărească cu privire la necesitarea respectării egalității și nediscriminării deținuților și să nu admită repartizarea discriminatorie a hranei, dar conform procedurilor interne sau conform ordinii cronologice a celulelor de detenție; să întreprindă acțiuni de asigurare tuturor deținuților a accesului și posibilității utilizării tuturor bunurilor și sau sălilor oferite pentru uzul deținuților.