Acum 25 de ani, Republica Moldova a devenit stat membru al Consiliului Europei

Ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și a multor alte convenții europene demonstrează aspirația și angajamentul țării noastre de a se alia la standardele acestei Organizații, in ceea ce privește democrația, drepturile omului și statul de drept.

În toți acești ani, Moldova a beneficiat de un suport enorm din partea Consiliului Europei în realizarea reformelor, prin intermediul diverselor programe si activități. Datorită Consiliului Europei, instituția Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din Republica Moldova devine complet operațională și își implementează cu succes propriul mandat. Una din cele mai recente realizări ale Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității este nivelul înalt de recunoaștere de care beneficiază acesta, inclusiv din partea EQUINET, care a acceptat cererea de a deveni membru al rețelei. În ultimii ani, numărul adresărilor la Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității este în creștere, acest fapt demonstrează că instituția este văzută  de populație ca fiind o structură ce oferă remediu efectiv împotriva discriminării.

Cu ocazia celei de a 25-a aniversări a Republicii Moldova în cadrul Consiliului Europei, vrem să felicităm toți cetățenii, beneficiarii, autoritățile, instituțiile publice. Calitatea de membru a Republicii Moldova la Consiliul Europei ne asigură că eforturile noastre în prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității pentru toate persoanele de pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt în zadar, iar racordarea țării noastre la valorile europene va fi înfăptuită în continuare.

Video: https://www.coe.int/en/web/chisinau/-/president-of-moldovan-equality-council-speaks-about-cooperation-in-the-field-of-anti-discrimination-on-the-occasion-of-eu-days