Discriminarea persoanelor de etnie romă - încă o problemă actuală

Pe plan internațional, 8 aprilie este declarată ziua persoanelor de etnie romă. Marcarea acestei zile a fost stabilită de primul Congres Internațional al Romilor, care a avut loc la Londra în 1971. În această zi sunt comemorate victimele de etnie romă care au suferit în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, dar, totodată, se trag semne de alarmă privind problemele de discriminare și încălcare a drepturilor omului cu care se confruntă reprezentanții acestui grup minoritar.

În țara noastră, etnicii romi sunt acceptați în calitate de coleg de muncă, însă sunt respinși sunt respinși pentru a fi în rândul vecinilor, prietenilor sau membrilor de familie – sunt datele Studiului privind percepţiile şi atitudinile faţă de egalitate în Republica Moldova, care reflectă indicele distanței sociale față de reprezentanții diferitor grupuri minoritare.

Unii dintre participanții la studiu au relatat că cel mai frecvent au fost discriminați în instituțiile de învățământ: „Învățătorul de educație fizică m-a numit romă… Pe de o parte, e și obijduitor, dar pe de altă parte, lor li-i totuna.”; „eu am patru copii în școală și îi numesc romi”; „la lecția de muzică era gălăgie și profesorul zice: of! ce gălăgie, de parcă sunteți romi la piață”.

Se atestă și cazuri când persoanele de etnie romă sunt discriminate în instituții publice, ciocnindu-se de atitudini dure din partea funcționarilor. Mărturia unei persoane care a apelat la oficiul stării civile: „Ei, dacă sunteți romi… Ați fost prin Rusia și veniţi aici să-mi faceţi probleme”. Iar un alt participant a evidențiat că etnicii romi sunt discriminați în toate sferele și a exemplificat cazul când s-a simțit discriminat la bursa muncii: „Am dat diploma și au început a râde: iată au învățat și romii”. Stereotipurile încă mai joacă un rol important și în percepția persoanelor pentru care Legea trebuie să fie instrumentul de bază în activitatea exercitată. Astfel, în anul 2018, Consiliul, examinând circumstanțele cauzei nr. 31/18, a constatat că angajații Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, au aplicat o practică discriminatorie în activitatea de investigare, care a constat în utilizarea etniei persoanei pentru identificarea infractorului, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă. Consiliul, a notat că utilizarea etniei drept indiciu de căutare nu este altceva decât evidențierea statutului de minoritar în baza originii etnice și servește drept temei pentru luarea deciziilor cu impact disproporționat asupra membrilor comunității minoritare vizate, care nu au nici o legătură cu activitatea infracțională. Consiliul a reamintit că, în conformitate cu pct. 7 din Recomandarea de politică generală Nr. 11 a ECRI din 29 iunie 2007, poliţia trebuie să fie conştientă de faptul că activităţile de discriminare rasială şi comportamentele ei abuzive cu o conotaţie rasistă nu trebuie să fie tolerate. În aceste condiții, Consiliul a recomandat Inspectoratului General de Poliție să întreprindă măsuri corespunzătoare de prevenire a situațiilor de profilare rasială și a subliniat rolul important pe care îl au și sursele de informare în promovarea diversităţii și reducerea stereotipurilor în societate

Să ne îmbogăţim reciproc din diversitatea noastră. (Paul Valery)