Campania de sensibilizare „Toți diferiți, toți egali”

Noutățile campaniei

Start campanie de sensibilizare „Toți diferiți, toți egali”  

La 1 iulie 2020, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității lansează campania de sensibilizare „Toți diferiți, toți egali”, organizată în contextul marcării a 7 ani de activitate.

În parteneriat cu mai multe organizații neguvernamentale, dar și persoane voluntare care apără drepturile persoanelor din grupurile vulnerabile ne-am propus prin această campanie, pe de o parte, să contribuim la creșterea numărului de persoane care luptă pentru asigurarea dreptului la egalitate la nivel de societate și promovarea egalității ca drept fundamental, iar, pe de altă parte, să sensibilizăm populația asupra necesității de adoptare a unui comportament non-discriminatoriu și respect reciproc.

Astfel, pe perioada implementării campaniei, care va dura până la 31 iulie, când marcăm 7 ani de la fondarea Consiliului, vom realiza mai multe activități propuse pentru următoarele segmente:

Istoria unui luptător, ne propunem să aducem în lumina reflectoarelor persoanele din ONG-uri, precum și alți participanți activi (printre care și persoane care regulat se adresează Consiliului) care luptă pentru asigurarea dreptului la egalitate față de fiecare membru al societății. Acțiunile planificate urmează să motiveze populația să cunoască, să promoveze și să-și revendice mereu dreptul la egalitate, nu doar în situația când sunt victime ale vreunui fapt de discriminare.

Prin informare, nu admit discriminare, în zilele 28 și 29 iulie, pentru 30 angajați din domeniul public și privat, care vor fi repartizați în 2 grupe vom organiza sesiuni on-line de instruire în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în câmpul muncii. Prin această activitate ne propunem atât să creștem numărul angajaților care își revendică dreptul la egalitate și nediscriminare, cât și să ne asigurăm că angajații cunosc să integreze principiul egalității și nediscriminării în activitatea pe care o desfășoară.

Activitatea Consiliului pe timp de pandemie, în contextul situației actuale provocate de Covid-19, vom realiza un filmuleț cu participarea angajaților Consiliului, prin care vom reflecta cum decurge activitatea zilnică a acestora, urmare a adaptării condițiilor de muncă în conformitate cu recomandările autorităților, fără a fi afectată eficiența și calitatea sarcinilor îndeplinite.

Sloganurile / mesajele campaniei:  „Toți diferiți, toți egali”

Scopul campaniei: Fortificarea capacității de luptă, la nivel de societate, pentru cunoașterea, promovarea și revendicarea dreptului la egalitate.

Hashtag-urile campaniei:   #totidiferititotiegali