Ziua Internațională a Drepturilor Omului 2020

Anual, pe data de 10 decembrie, la nivel mondial este sărbătorită Ziua Internațională a Drepturilor omului, menită să onoreze adoptarea de către Adunagea Generală ONU a Declarației Universale a Drepturilor Omului, un document epocal în care au fost stipulate toate drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale omului, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte criterii.

În anul 2020 tema Zilei Internaționale a Drepturilor Omului este „O recuperare mai efectivă, protejând, în același timp, drepturile omului” și reiese din criza pandemică din acest an, provocată de noul tip de coronavirus. Criza COVID-19 a fost alimentată de inegalități, discriminare, excludere, sărăcie și alte probleme în protecția drepturilor omului. Prin lichidarea acestor probleme, dar și prin accentuarea laturei umane, recuperarea în urma crizei de nivel mondial poate fi mai ușoară, iar lumea poate redeveni mai tolerantă, mai receptivă și mai conștientă de necesitatea respectării drepturilor omului în orice circumstanțe, iar cerințele de bază pentru o lume post COVID sunt egalitatea și nediscriminarea.

Ziua Internațională a Drepturilor Omului 2020 cheamă la solidaritate și la unificarea eforturilor în activățile de ieșire din criză. Toată lumea, indiferent dacă vorbim de guverne, indivizi, societate civilă, comunități, sectorul privat, cu toții avem un rol important în atingerea acetui obiectiv, iar experiența celor afectați precum și opiniile lor vor servi drept punct de pornire în implementarea acțiunilor de recuperare a lumii cu respectarea, în același timp, a drepturilor omului.