Președintele Consiliului, Ian Feldman, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher.
Ambasadorul a manifestat interes pentru a cunoaște situația privind fenomenul nediscriminării, percepția și atitudinea populației față de anumite grupurile vulnerabile, dar și, în general, despre respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, prin prisma activității Consiliului.
În prezentarea sa, președintele Consiliului a expus cele mai importante aspecte ce țin de activitatea instituției, în special, referindu-se la domeniile în care frecvent sunt constatate încălcări ale dreptului la egalitate și nediscriminare, evidențiind care sunt grupurile vulnerabile și criteriile în baza cărora au loc faptele de discriminare. Relatând despre gradul de implementare a recomandărilor formulate de Consiliu, președintele a subliniat inclusiv restanțele unor autorități care nu pun în aplicare anumite recomandări, ceea ce în continuare duce la perpetuarea faptelor discriminatorii. De asemenea, oficialii au discutat și despre reticența statului de a ratifica Protocolului 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În cadrul întrevederii, președintele Consiliului a primit invitația din partea Ambasadorului de a participa la Conferința globală pentru drepturile persoanelor LGBT+ ,,Safe to Be Me”, care va avea loc la Londra în perioada 29 iunie – 1 iulie 2022. Conferința va reuni state, reprezentanți ai societății civile, activiști și alte părți interesate, pentru a lua măsuri concrete care să protejeze persoanele LGBT+ și să sprijine apărătorii drepturilor omului.