Cu chipul blând și obosiți de grijile toamnei, dar cointeresați să-și cunoască drepturile. Așa i-am găsit astăzi pe 25 de pensionari din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, care au participat la prima instruire din 10 programate pentru a fi desfășurate în localitățile din țară cu privire la combaterea fenomenului discriminării.
Campania demarată în cadrul proiectului „Prevenirea violenței și asistență incluzivă pentru femeile în etate din Moldova”, propune persoanelor în etate sesiuni de instruire cu privire la formele de discriminare, manifestarea discriminării în bază de vârstă și gen, precum și procedura de depunere a unei plângeri la Consiliul pentru egalitate.
În cadrul rundei de întrebări-răspunsuri participantele/ții au abordat subiecte precum discriminarea în câmpul muncii pe criteriul de statut de pensionar și probleme de inegalitate la acordarea ajutorului social.
Sesiunile de instruire se vor desfășura în perioada 12 octombrie – 09 noiembrie curent și vor fi susținute de către angajații din cadrul Consiliului: Olga Bulmaga, secretar general, Vasile Cherdivari, șeful Direcției combaterea discriminării și Cristina Hadîrcă, șefa Direcţiei politici nediscriminare.
Această activitate este realizată de Consiliul pentru egalitate cu sprijinul HelpAge Internațional în Moldova, cu suportul financiar UN Trust Fund to End Violence against Women în localitățile: s. Mereni, r. Anenii Noi; s. Sadaclia, r. Basarabeasca; s. Cărbuna, r. Ialoveni; s. Cazangic și s. Sărata Nouă, r. Leova; s. Țareuca, r. Rezina; s. Pohoarna, r. Șoldănești; s. Inești, r. Telenești, or. Călărași și mun. Ungheni.