Șefii Agenției pentru Relații Interetnice, Ombudsmanul și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității semnează un memorandum de înțelegere în prezența șefului Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch.
Cele trei instituții ale Republicii Moldova pentru drepturile omului – Agenția pentru Relații Interetnice, Biroul Ombudsmanului și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității – au semnat, la 15 noiembrie 2018, un Memorandum de înțelegere pentru a conlucra pe protejarea și promovarea drepturilor minorităților naționale în tara. Ceremonia a avut loc la sediul Misiunii OSCE în Moldova, care a facilitat elaborarea documentului.
Memorandumul de înțelegere este un instrument eficient de susținere a implementării Strategiei naționale pentru consolidarea relațiilor interetnice până în anul 2027, adoptată de Guvernul Republicii Moldova în 2017. Memorandumul pune un accent special pe dreptul minorităților naționale la educație, accesul la informație, participarea publicului și alte drepturi culturale, religioase și lingvistice, care sunt reflectate în Strategia națională.
„Misiunea OSCE în Moldova împreună cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale au susținut eforturile remarcabile ale Guvernului Republicii Moldova de a dezvolta Strategia, care urmărește crearea unei societăți incluzive și tolerante în Republica Moldova. Acest tip de mediu, în care drepturile omului, inclusiv drepturile minorităților naționale, sunt respectate, creează o bază solidă pentru procesul de reglementare „, a declarat Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în Moldova în cadrul ceremoniei de semnare.
Memorandumul de înțelegere a fost elaborat ca parte a unui proiect al Misiunii OSCE de consolidare a cooperării și a capacității actorilor de a promova și proteja drepturile minorităților naționale. Acesta completează cursul de formare de două zile al Misiunii, desfășurat la 2 și 3 octombrie 2018 la Chișinău, în cadrul căruia un expert internațional a explorat problemele legate de drepturile minorităților naționale pentru reprezentanții celor trei instituții. De asemenea, acesta completează seminarele de formare continuă pentru avocații din Moldova cu privire la drepturile minorităților naționale.
(OSCE/ foto Igor Schimbător)