Pe 16 noiembrie, la nivel internațional, este marcată Ziua Toleranței. În scopul creșterii gradului de toleranță și acceptare a diversității în rândul copiilor, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a organizat o serie de lecții pentru elevi din licee.
În zilele de 13, 14 și 15 noiembrie, funcționari din cadrul instituției au participat cu lecții deschise pentru circa 80 elevi din clasele a 7-a și a 8-a care frecventează liceele: Miguel de Cervantes, Petru Zadnipru (Chișinău) și liceul Ion Inculeț din satul Vorniceni, r-nul Strășeni. De asemenea, diriginții claselor, pedagogi, dar și psihologul instituției au fost prezenți pe parcursul orelor.
Elevii au fost antrenați într-o serie de jocuri interactive, prezentând propriile opinii față de cauzele care generează ură și hărțuire, efectele acestui fenomen în societate, iar împreună cu reprezentanții Consiliului au identificat soluții pentru combaterea bullyingului, precum și sporirea toleranței.
Fenomenul de bullying în școală ia amploare și mai mulți elevi ajung să fie victime, iar de multe ori, din cauza că ei nu știu cum să procedeze în astfel de situații, ajung să preia comportamentul agresorului. Discuțiile cu elevii sunt orientate spre a rupe acest lanț vicios și a crește o generație tolerantă care este deschisă să accepte diversitatea.