Implicarea mea activă în domeniul drepturilor omul a început în 2016. Atunci am participat la un seminar pentru jurnaliști, în care am documentat istorii de discriminare prin metoda storytelling. La acel seminar am aflat pentru prima dată ce înseamnă drepturile omului. În urma acestui seminar, am scris despre situația diferitor grupuri subreprezentate din Moldova: persoane din comunitatea LGBT, musulmani, persoane cu dizabilități, deținuți și alții.

În 2016 am fost stagiară la UN WOMEN, unde am aflat despre cât de importantă este asigurarea egalității de gen în toate sferele vieții. La sfârșitul aceluiași an am avut onoare să fiu coprezentatoare la Gala ONU pentru Drepturile Omului.

Niciodată nu am considerat că dizabilitatea poate fi o piedică în calea realizărilor profesionale sau celor personale. Mai bine de 3 ani activez ca specialistă în relații publice la Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova. Experiența noastră ca organizație neguvernamentală demonstrează că prin angajarea persoanelor cu dizabilități câștigă ambele părți, atât angajatorii cât și angajații. Primii o fac pentru că conștientizează valoarea persoanei ca profesionist în domeniu, indiferent dacă are sau nu dizabilitate și vor să aducă la un nou nivel compania sa. Angajatorii care acceptă diversitatea devin conștienți de faptul că abilitățile persoanelor din grupuri subreprezentate sunt variate. Angajații cu dizabiltăți câștigă prin faptul că au un loc de muncă accesibil (în Moldova, la moment, numărul locurilor vacante accesibile pentru persoanele cu dizabilități este destul de mic) își valorifică în deplină măsură abilitățile de muncă, iar angajatorii au parte de o echipă formată de angajați devotați. Cu timpul, chiar și colegii de lucru conștientizează că abilitățile acestor persoane sunt nelimitate, restul sunt frici și stereotipuri.

Datorită lucrului meu în relații publice la „MOTIVAȚIE”,  cu o experiență de peste 18 ani în domeniul promovării drepturilor și incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, am învățat multe lecții prețioase din domeniul drepturilor omului, atât de la tinerii cu dizabilități despre care am scris istorii de succes, inclusiv de la echipa mea, oameni care mă inspiră.  Cred că una din motivații ce m-a determinat să promovez în societate drepturile persoanelor cu dizabilități, rămâne a fi experiența mea personală. De multe ori, problema persoanelor cu abilități speciale nu constă în dizabilitate în sine, dar în atitudinea societății și felul de a percepe persoanele cu dizabilități.

Deplasându-te un pic diferit de ceilalți, nu te poți simți liber, egal în drepturi și în deplină măsură integrat în societate, atunci când oamenii continuă să-ți ofere bani pe stradă, chiar dacă le spui în față, într-o manieră diplomată, că nu e cazul.

Indiferent de faptul ce gândești, cum arăți și care e modelul mașinii din care ai ieșit acum 5 minute, oamenii vor continuă să te privească ca pe un/o „ciudat/ciudată”. Uneori, chiar și oamenii străzii au tendința să-ți întindă bani, dacă ai o dizabilitate fizică vizibilă. Prima regulă de aur pe care am învățat-o  este că poți ajuta pe cineva fără să ofensezi demnitatea umană. Pentru asta e destul să întrebi dacă persoana are nevoie de ajutor și în ce constă acesta. Pentru că m-am născut cu dizabilitate fizică asta nu oferă nimănui dreptul să mă trateze ca pe „erou” sau „jertvă”, în dependență de contextul care îi convine. Sunt în primul rând om, cu aceleași emoții, frici, bucurii, succese și provocări în viața de zi cu zi.

În transportul public mi s-a întâmplat de mai multe ori să mi se cedeze locul prin cuvintele: „Oferiți locul domnișoarei! Ce nu vedeți că este invalidă?”. Știu că am o problemă locomotorie, dar oare nu este mai bine să spui: „Domnișoară, vă rog să luați loc, văd că vă este greu să stați în picioare!” Ne-am obișnuit să punem prea ușor etichete pe oameni, fără să ne întrebăm ce simt. Dacă în locul persoanei cu dizabilități ar fi o rudă sau un prieten de-al vostru, care are la moment o problemă locomotorie, cum ați proceda?

Lucrând cu presa, am întâlnit în diverse publicații jurnalistice așa perle despre persoane cu dizabilități ca „obijduiți de soartă”, „țintuiți în scaun rulant”, „mai triști ca noi”, comparația „copii normali – copii cu dizabilități”. Pentru a informa societatea, am elaborat pentru presă un material informativ „Cum scriem corect despre persoanele cu dizabilități”, bazat pe propria experiență, dar și pe comunicarea cu experți în acest domeniu http://motivatie.md/index.php?pag=page&id=1244&l=ro

Anul trecut am avut plăcerea să fac parte din delegația Republicii Moldova la Summitul ICPD25 din or. Nairobi, Kenya și să fiu vocea femeilor cu dizabilități privind provocările femeilor cu dizabilități din Republica Moldova legate de drepturile la sănătatea sexuală și reproductivă. Au fost cele mai emoționante 3 minute din viața mea. Discursul în format full în limba română și engleză găsiți aici. https://botanvictoria.wordpress.com/2019/11/26/relaxeaza-te-si-lasa-stereotipurile-dupa-usa/

Cu timpul, am înțeles să schimbarea începe de la tine, de la propria atitudine și percepție de viață. Important să nu ne comparăm cu alți oameni, e destul să fim mâine un pic mai buni decât astăzi. Schimbările vizibile vor apărea atunci când ne vom accepta și vom dori să evoluăm în fiecare zi, când nu vom fi indiferenți față de problemele celor din jur și vom acționa. Nu întâmplător se spune că „Atitudinea îți determină altitudinea”. Dacă știi să visezi și să acționezi pentru a-ți realiza scopul, atunci fii sigur că îți vei trăi viața din plin, indiferent ce vor spune alți oameni despre tine. De fapt, asta deja nu va mai avea atât de mare importanță.

Poate că sunt o visătoare, căci doresc să trăiesc într-o societate liberă, care acceptă diversitatea, pune în capul mesei drepturile omului și este capabilă să valorifice abilitățile fiecărei persoane. Cred că acest lucru este posibil, începând cu gândurile și acțiunile noastre mici care ne fac mai buni în fiecare zi.