Consiliul pentru egalitate a organizat o dezbatere pentru elevii și elevele din două licee din capitală în care își fac studiile mai multe persoane refugiate din Ucraina. Activitatea face parte din campania de informare ”Toți diferiți, toți egali”, lansată de Consiliu pentru o mai bună cunoaștere a drepturilor refugiaților și pentru combaterea discriminării.
”De 10 ani în Moldova funcționează Consiliul pentru egalitate, care apără drepturile anumitor categorii de persoane protejate de lege. Obiectivul nostru este ca fiecare locuitor al țării să beneficieze de șanse egale. Fiecare decizie este luată după dezbateri și analiza argumentelor. Cred cu tărie că o lume în care oamenii știu să discute și să convingă prin argumente este o lume spre care trebuie să tindem”, a spus președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman la discuția cu tinerii și tinerele din Moldova și Ucraina care au participat la eveniment.
Elevi din clasele a IX-XII din liceele Pușkin și Gogol din capitală au avut parte de o instruire la care au aflat regulile unor dezbateri strategice, iar ulterior au avut posibilitatea să dezvolte și să prezinte, în fața unui juriu format din reprezentanții Consiliului pentru egalitate și PNUD Moldova, propriul proiect de asigurare a egalității.
În cadrul Campaniei „Toți diferiți, toți egali”, Consiliul pentru egalitate a discutat cu persoanele refugiate și funcționarii/rele publice din Căușeni și Soroca despre drepturi, discriminare și modalitățile de revendicare a dreptului la egalitate.
Această activitate este realizată de Consiliul pentru egalitate cu sprijinul proiectului „Promovarea securității umane prin incluziune socio-economică”, finanțat de Guvernul Japoniei prin Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Securitate Umană (UNTFHS) și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Organizația Internațională a Migrației (OIM).