Consiliul pentru egalitate marchează Ziua „Zero discriminare”

Pe 1 Martie, pentru al 11-lea an consecutiv, întreaga lume celebrează Ziua „Zero Discriminare”, o zi dedicată promovării diversității, toleranței și incluziunii. Pentru că în aceasta zi sărbătorim și mărțișorul, Consiliul pentru egalitate a oferit trecătorilor  „Mărțișoare fără discriminare”.

Colaboratorii Consiliului, alături de tineri voluntari din cadrul Liceului Teoretic „Universul” din mun. Chișinău, s-au deplasat în locuri publice, precum Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și diverse zone pietonale din capitală. Aceștia au interacționat cu trecătorii, invitându-i la dialog despre semnificația zilei de 1 Martie și despre importanța Zilei „Zero discriminare”.

Fiecare participant la dialog a primit un mărțișor, simbol al unității și al noilor începuturi, fiind informați despre activitățile Consiliului pentru egalitate și despre mecanismul de revendicare a dreptului la egalitate.

Prin această activitate, Consiliul pentru egalitate și-a propus să încurajeze respingerea oricărei forme de discriminare și să promoveze mesajul diversității și al acceptării.

#ZeroDiscriminare #Diversitate #Toleranță #MărțișoareFărăDiscriminare #Acceptare #Unitate #NouInceputuri