Consiliul pentru egalitate consolidează educația juridică privind nediscriminarea la Universitatea de Stat din Comrat

Astăzi, la invitația Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului al Republicii Moldova din Comrat, Președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman, a susținut o prelegere online în cadrul mesei rotunde cu titlul: „Prevenirea discriminării în Republica Moldova”. Evenimentul, organizat în scopul diseminării cunoștințelor juridice și promovării valorilor egalității, a avut ca public-țintă studenții Facultății de Drept a Universității de Stat din Comrat.

În cadrul sesiunii interactive, 35 de studenți au adresat întrebări cu privire la fenomenul discriminării în Republica Moldova prin prisma activității Consiliului pentru egalitate. Dl Feldman, în discursul său, a pus accent pe: definirea și clasificarea formelor de discriminare; analiza mecanismelor de combatere a prejudecăților și a stereotipurilor discriminatorii; importanța toleranței și a promovării diversității ca principii constitutive ale unei societăți democratice și incluzive; prezentarea detaliată a drepturilor și mecanismelor de protecție juridică disponibile persoanelor care se confruntă cu situații de discriminare; obligațiile juridice și etice de implementare a principiilor egalității și nediscriminării în toate sferele vieții.

„Educația juridică în domeniul drepturilor omului reprezintă un pilon fundamental în formarea viitorilor profesioniști ai dreptului și în consolidarea unei culturi a respectului pentru demnitatea umană. Prin intermediul unor astfel de inițiative se urmărește dezvoltarea unei conștiințe critice și a competențelor necesare pentru combaterea discriminării și promovarea egalității în societatea contemporană”, a declarat Ian Feldman.

Svetlana Mironova, șefa Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului din Comrat, a specificat: „Această masă rotundă a reprezentat un exercițiu academic valoros, nu doar prin transferul de cunoștințe specializate, ci și prin stimularea unei reflecții critice profunde asupra provocărilor și strategiilor de combatere a discriminării în contextul Republicii Moldova. Aceste tipuri de evenimente facilitează schimbul de idei între experți, cadre didactice și studenți, contribuind la formarea unei generații de profesioniști conștienți de importanța egalității și pregătiți să acționeze în vederea promovării unei societăți incluzive”.

În încheiere, Ian Feldman a accentuat că, într-o societate democratică, dialogul academic riguros și dezbaterea constructivă sunt esențiale pentru a înțelege complexitatea fenomenului discriminării.