Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul Parlamentului României – în vizită la Consiliul pentru egalitate.

Consiliul pentru egalitate a fost gazda delegației Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul Parlamentului României, care au avut o întrevedere cu dl Ian Feldman.

Colaborarea fructuoasă de-a lungul anilor dintre Consiliul pentru egalitate și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din România a trezit interesul reprezentanților delegației pentru a se familiariza cu specificul de activitate a instituției, probleme cu care se confruntă aceasta și obiectivele pe care și le-a trasat pe termen lung.

Președintele Consiliului a trecut în revistă cele mai importante realizări ale instituției în 10 ani de la fondare, în misiunea sa de prevenire și protecție împotriva discriminării, asigurare a egalității, promovarea oportunităților egale și a diversității. Acesta s-a axat preponderent pe aspectele specifice țării noastre, la capitolul protecției împotriva discriminării și repunerea în drepturi a victimelor.

Membrii delegației române au venit cu un mesaj clar de susținere și implicare în procesul de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană, precum și de suport continuu față de Consiliul pentru egalitate, în parcursul său de dezvoltare și consolidare a capacităților instituționale.