Andrei Sîrbu este un tânăr de etnie romă care face parte dintr-o familie mixtă în care mama este romă, iar tatăl moldovean.

M-am născut în anul 2004 în orașul Drochia, unde am copilărit la bunei până la vârsta de cinci ani. Apoi am venit la Chișinău să locuiesc împreună cu părinții. Mi-am făcut studiile la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv nr. 2 din sectorul Ciocana al capitalei. De la vârsta de 7 ani practic genurile de sport: grappling și judo. Pe parcursul anilor am ajuns să obțin victorii la diverse campionate naționale și internaționale. Am obținut și câteva titluri în lumea sportului: campion național judo la seniori și dublu campion la grappling.

Din câte cunosc istoria dvs., v-ați confruntat cu discriminarea încă din copilărie. Cum ați reușit să parcurgeți această cale?

Este o etapă din viață pe care mi-o amintesc cu emoții și totodată cu anumite lecții învățate. Eram un copil mai retras și rușinos. Niciodată nu am fost conflictual și acum, când deja am crescut, îmi dau seama că nici nu puteam să ripostez atunci când eram discriminat de semenii mei. De multe ori glumele pe care alți colegi le făceau pe seama persoanelor de etnie romă m-au făcut să nu recunosc că aparțin acestei etnii. M-a afectat cel mai mult o situație pe care nici astăzi nu o pot da uitării. Eram la o oră de educație civică, deci eram deja elev. La un moment dat profesoara a dat drept exemplu  activitatea unor romi de a vinde parfumuri prin piețe, iar în continuarea gândului a menționat că ea niciodată nu și-ar căsători fiica cu un, citez: „țigan așa murdar”. Am avut un sentiment de dezamăgire, căci așa ceva și-a permis să zică o profesoară, cea care, s-ar părea că, ar trebui să ne îndemne la toleranță și la acceptare reciprocă.  A fost mai dureros atunci, însă acum, când am crescut și am o altă gândire și un alt respect față de etnia din care fac parte, este mult mai ușor. Totuși, vreau să evidențiez un moment, faptul că nu erau de vină semenii mei din copilărie pentru că eram discriminat de către ei, ci părinții acestora, fiindcă unui copil, ceea ce i se spune în familie, cu acele cunoștințe pornește pe drumul vieții. La moment mă mândresc că sunt rom.

Poate povestea dvs. să fie un exemplu pentru alți romi în contextul în care se consideră că ei nu doresc să învețe sau părinții pur și simplu nu-i lasă la școală? Ce ne-ați putea spune despre asta?

Ar putea să fie istoria mea un exemplu, fiindcă deja și tinerii romi nu mai sunt la fel ca acum 10 ani. Odată cu schimbarea societății, se schimbă și mentalitatea romilor. Romii deja vor să meargă la școală, vor să studieze, deoarece sunt conștienți că doar așa pot face ceva pentru sine și pentru familia lor. Mai mult decât atât, chiar și părinții tinerilor care nu au făcut școală tind să-și dea copiii la studii și sunt mai focusați pe acest moment. Cu regret, sunt și familii de romi care nu pot să-și trimită copii la școală din motive financiare. Și în astfel de condiții adolescenții sunt nevoiți să abandoneze studiile și să-și asume mai multe responsabilități disproporționate vârstei pe care o au. Din câte cunosc eu, mulți elevi de etnie romă au abandonat sistemul de învățământ în perioada când orele se desfășurau online, deoarece nu dispuneau de echipament tehnic ca să participe la ore.  În linii generale însă, tinerii romi conștientizează că într-un mediu care se află mereu în mișcare este necesar să ții pasul cu acesta.

Situația în care se poate afla un student de etnie romă este foarte mult influențată de stereotipurile sociale. De ce ele sunt atât de rezistente?

Stereotipurile sunt rezistente deoarece sunt mereu alimentate. Nu trebuie să mergem departe și să vedem cum pe social media sunt distribuite diverse glume „urâte” în care se evidențiază faptul că o rasă e mai superioară decât alta, sau o etnie față de alta. Se formează opinii, păreri, care sunt foarte greu mai apoi de combătut. Consider că atât timp cât avem aceeași cetățenie și suntem oameni, nu e loc pentru a crea emoții negative pentru semenii noștri, astfel încât aceștia, atunci când ajung maturi, să nu caute modalități de răzbunare. Fiecare dintre noi e necesar să nu uite că suntem egali, ne naștem egali indiferent de etnie, și nu e loc de prejudecată și tratament discriminatoriu unul față de celălalt.

Cum credeți, care este principala cauză pentru care romii sunt una dintre cele mai dezavantajate minorități etnice din țara noastră?

Prejudecățile și stereotipurile sunt metode de a cataloga lumea care ne înconjoară. Din cauza stereotipurilor care se transmit din generație în generație, opinii, idei care de cele mai multe ori nu au nimic de a face cu realitatea și sunt nefavorabile sau dușmănoase. Acestea sunt atât de înrădăcinate încât, cel mai adesea, sunt considerate realități.  Un motiv ar mai fi, e părerea mea subiectivă, că persoanele de etnie romă  sunt tratate diferit de mass-media care utilizează deseori stereotipurile. Uneori în mod inconștient, însă de prea multe ori conștient, mass-media răspândește opinii împotriva romilor. Chiar nu e necesar să se repete de mii de ori etnia persoanei, fapt care nu se atestă în cazul tuturor etniilor ci doar a celei rome sau alte clișee pe care le utilizează jurnaliștii. În mass-media, în general, nu vom întâlni cazuri în care romii sunt victime, ci doar cazuri în care aceștia sunt cu prezență negativă. Mass-media ar putea ajuta la diminuarea stereotipurilor și prejudecăților cu privire la etnia romă dacă în tratarea subiectelor despre persoanele rome nu ar specifica etnia așa precum o fac în alte cazuri în care sunt implicate persoane de o altă etnie.

Credeți că există toleranță din partea moldovenilor pentru romi și invers?

Știți, orice națiune are oameni care nu respectă regulile societății. Dar și acest element vine de undeva. Să luăm drept exemplu un caz. Fie o persoană de etnie romă sau o altă etnie care este mereu discreditată și batjocorită de către alte zece persoane. Cum credeți, aceasta, la maturitate, va putea fi tolerant/ă față de semenii lui din societate? Înainte de a face supoziții despre romi, precum și despre orice alt grup, ar trebui să încercăm să-i cunoaștem ca persoane. Acest moment ne-ar putea ajuta să realizăm că ei nu sunt așa cum am presupus. Astfel, vor fi reduse și stereotipurile formate la adresa romilor și respectiv se vor reduce probabil și stereotipurile formate de romi la adresa noastră. Doar interacționând putem descoperi că avem, de fapt, multe în comun. Ne place aceeași muzică și același gen de sport, ne preocupă în același mod diverse teme.

Care ar fi sfaturile dvs. pentru alți tineri de etnie romă pentru a reuși să se afirme?

Dacă-mi permiteți, aș avea mai întâi să ofer un sfat cu referire la sistemul nostru de învățământ. Minunat ar fi dacă, în curricula  școlară, ar exista un curs cu privire la minoritățile conlocuitoare pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta ar fi bine să conțină toate obiceiurile și tradițiile lor. Astfel, fiecare dintre noi va cunoaște despre celălalt mult mai multe, va crește gradul de accepțiune și va scădea discriminarea. Credeți-mă că astfel, fiecare rom, găgăuz, rus, georgian, bulgar, ucrainean va fi mai mândru de etnia sa. Tuturor tinerilor le-aș recomanda să studieze cât mai mult și niciodată să nu renunțe la visele lor, căci prin muncă și străduință ajungi să culegi și roade. Tinerilor de etnie romă, vreau să le transmit să fie mai încrezuți, mai siguri, să persevereze și neapărat vor ajunge să-și atingă scopul dorit. 

Consiliul pentru egalitate vă mulțumește că ați acceptat să ne vorbiți despre dvs.

Eu aș vrea să vă mulțumesc, fiindcă ceea ce faceți este extraordinar. Dacă acest interviu va motiva cel puțin un copil de etnie romă să-și urmeze visul și să nu cedeze, să știți că este un succes al dvs. și un plus pentru întreaga noastră societate.