Alegeri fără ură: Consiliul pentru egalitate se alătură eforturilor pentru un climat electoral respectuos

Ian Feldman, Președintele Consiliului pentru egalitate, a participat astăzi, 14 mai 2025, la masa rotundă privind „Combaterea discursului instigator la ură și a sexismului premergătoare alegerilor parlamentare din Republica Moldova”.

Evenimentul a fost organizat de Oficiul Consiliului Europei la Chișinău în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și UN Women și a reunit reprezentanți ai partidelor politice, mass-mediei, autorităților naționale și locale, societății civile și alegători.

În cadrul discuțiilor, Ian Feldman a reiterat angajamentul instituției de a combate toate formele de discriminare, intoleranță și sexism în viața publică, în special în context electoral. În intervenția sa, acesta a subliniat importanța colaborării interinstituționale și prezența unui cadru legal eficient de sancționare a discursului instigator la ură.

Întrunirea a reprezentat o acțiune semnificativă în cadrul campaniei de sensibilizare privind combaterea discursului de ură și a sexismului în alegeri, lansată de Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului și Poliția Republicii Moldova în aprilie 2023.

Consiliul pentru egalitate își reafirmă disponibilitatea de a contribui activ la consolidarea unui climat electoral bazat pe respect, incluziune și egalitate de șanse pentru toți cetățenii Republicii Moldova.