Discriminarea nu te lasă indiferent? Atunci, vino cu noi!
În perioada 30 septembrie – 14 octombrie 2016 se va desfășura Campania de informare ”Caravana Nediscriminării” orientată spre creșterea gradului de abilitare juridică a populației pentru a-și revendica dreptul la egalitate și nediscriminare, în temeiul Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalității.
În acest sens, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii și Institutul de Politici Publice invită reprezentanții ONG-urilor active în domeniul drepturilor omului și nediscriminării din Republica Moldova și cetățenii neindiferenți care luptă pentru promovarea principiului egalității de șanse și nediscriminării, depășirea prejudecăților, acceptarea și respectarea diferențelor de orice fel să participe în calitate de voluntari la campania de informare ”Caravana nediscriminării”. Pe parcursul campaniei de informare vor fi realizate sesiuni de informare în domeniul nediscriminării pentru reprezentanții locali din cadrul primăriilor, asistenței sociale, educației, poliției ș.a.; proiecție de film documentar la subiect; șezători sub formă de discuții interactive/activități de storrytelling și distribuire de materiale informaționale (tricouri, USB-uri, broșuri, leafleturi, etc.).
Programul Campaniei de informare:
30 septembrie 2016, IALOVENI, Piața Unirii 10:00 – 13:00, Casa de cultura 13:00-16:00
8 octombrie 2016, LEOVA, Piața Ștefan cel Mare 10:00 – 13:00, Casa raională de cultura 13:00-16:00
14 octombrie 2016, SOROCA, Piața Independenței 10:00 – 13:00, Casa de cultura 13:00-16:00
Dorești să participi?
Nu ezită să ne scrii la adresa maria_stratan@ipp.md sau allacodreanu@gmail.com, cu specificația ”particip la campania de informare” și menționarea detaliilor de contact.
Transport și gustări sunt asigurate de către organizatori.
Campania de informare este organizată în cadrul proiectului „Consolidarea sistemului național din RM în vederea combaterii fenomenului de discriminare prin intermediul participării societății civile”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului și cofinanțat de Fundația Soros-Moldova.
Pentru mai multă informație:
Alla Codreanu, Maria Stratan
Institutul de Politici Publice
tel: 0 22 27 67 85