Dvs. sunteți o persoană cu dizabilități, care între timp a devenit și un apărător al drepturilor persoanelor utilizatoare a scaunului rulant. În opinia dvs. care sunt condițiile pentru ca o persoană cu nevoi speciale să poată participa deplin la viața socială?

Accesibilitatea este practic prima condiţie pentru a putea vorbi mai departe despre incluziunea reală a persoanei cu dizabilităţi în societate. În măsura în care o persoană cu dizabilităţi poate să se deplaseze de la domiciliu la şcoală sau la un loc de muncă, având acces fizic la diverse instituții și servicii publice furnizate de autorităţile statului – abia atunci putem vorbi despre participare la viaţa socială.

      Din practica dvs. care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități?

Barierele psihologice sunt primele de care se ciocnesc persoanele care capătă o dizabilitate în urma unei boli sau a unui accident. Dar, de parcă barierelor arhitecturale nu ar fi suficiente pentru persoanele cu dizabilități, mai există și barierele legislative sau, de multe ori, chiar dacă legea există aceasta nu se aplică corespunzător.

    Ce v-a motivat să deveniți un apărător al drepturilor persoanelor cu dizabilități?

Indiferenţa față de persoanele cu dizabilităţi şi negarea din partea societăţii pe care am simţit-o personal, m-a determinat să devin o persoană activă în lupta pentru drepturile omului. Anume în urma experienţei proprii am luat această decizie.  

Probabil nici eu, când nu eram utilizator al fotoliului rulant, nu conștientizam cât de importantă este, de exemplu, o rampă de acces, dar, din păcate, abia când ajungi să fii într-un astfel de scaun te lovești real de aceste probleme și îți dai seama de gravitatea lor.

    Din anul 2017 sunteți un petiționar activ care sesizează Consiliul. Cu ce s-au soluționat cauzele adresate?

De fiecare dată când nu găseam înţelegerea societăţii apelam la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Au fost depuse mai multe sesizări, dar aş vrea să mă opresc la unele pentru care a fost necesară o implicare și un efort mai mare.

Unul din rezultatele marcante pentru mine este că am reușit să modificăm legislația cu privire la importul mijloacelor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

O altă problemă raportată la Consiliu a fost lipsa accesibilității instituțiilor de menire socială din localitatea în care trăiesc. După convocarea într-o ședință publică cu participarea reprezentanților Consiliului și a mai multor șefi de instițuții, problema raportată a fost înțeleasă de persoanele cu funcții de decizie, iar autoritățile au devenit mai receptive și au încercat să identifice resurse pentru soluționarea problemelor raportate.

    Cine, în opinia dvs. sunt cei responsabili de asigurarea egalității în societate?

Am convingerea că fiecare cetățean are puterea de a contribui la asigurarea dreptului la egalitate în Republica Moldova. Nu trebuie să rămânem indiferenți atunci când suntem martori ai unui fapt de discriminare, iar dacă personal nu putem soluționa anumite probleme atunci să apelăm la ajutoare, să implicăm instituțiile abilitate, pentru că problemele trebuie identificate, raportate, soluționate. Eu sunt mândru de rezultatele mele, pentru că am contribuit la accesibilizarea mai multor instituții de menire socială, astfel de rezultatul muncii mele se pot bucura mai multe persoane, nu doar eu. Și așa cred că fiecare am putea pas cu pas să ajutăm la îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele cu nevoi speciale.

     Ce mesaje aveți pentru autorități, dar și pentru cetățeni?

Vreau să îndemn pe toată lumea ca să-și apere drepturile şi să nu tolereze discriminarea. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială. Dar pentru aceasta trebuie să luptaţi prin căi legale.

 Iar cât privește autoritățile, aș dori ca acestea să informeze societatea și să aducă la cunoştinţa tuturor persoanelor că drepturile sunt cele consacrate prin legi, iar acestea sunt obligatorii pentru toţi locuitorii ţării. Chiar ar fi bine ca de pe băncile şcolii, copiii să fie educați și să aibă un minimum de cunoştinţe despre lege, libertate și drepturile omului, în condițiile în care pretindem că avem o ţară democratică, un stat de drept, în care oamenii se conduc după legi, şi unde drepturile fiecărui cetăţean sunt respectate.