Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a prezentat care este situația în țară la capitolul nediscriminare

23 mai 2019, CHIŞINĂU – Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a prezentat, în cadrul unei conferinței internaționale, Situația privind prevenirea și eliminarea discriminării în Republica Moldova pentru anul 2018.

În cadrul evenimentului, Consiliul a prezentat cele mai stringente probleme de discriminare în diverse domenii cum ar fi câmpul muncii, acces la bunuri și servicii disponibile publicului, educație, justiție etc. și a venit cu un set de recomandări în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare.

În câmpul muncii, o tendință alarmantă constituie discriminarea persoanelor angajate, dar care au statut de pensionar pentru limită de vârstă. Cauza acestei discriminări este determinată de aplicarea arbitrară de către angajatori a prevederilor art. 86 alin.(1) lit.y1 ) Codul muncii, care permite concedierea salariaților din simplul motiv că dețin statutul de pensionar pentru limita de vârstă.

Accesul la bunuri și servicii disponibile publicului și în 2018 a rămas domeniul în care s-au invocat cele mai multe fapte de discriminare. Problemele identificate de Consiliu, în perioada de referință, au fost: discriminarea continuă prin asociere pe criteriul de dizabilitate în realizarea dreptului la pensie, lipsa unei formule de calcul diferențiată, în dependență de gradul de dizabilitate, la calcularea venitului minim garantat care acordă dreptul la ajutorul social, lipsa mecanismului de punere în aplicare a acomodării rezonabile în acces la prestații de asistență socială, impedimente la funcționarea serviciilor sociale, lipsa mecanismului de neaplicare a măsurii arestului preventiv persoanelor grav bolnave, situații discriminatorii în accesarea serviciilor de transport ș.a.

Deși Republica Moldova a înregistrat progrese în reformarea sistemului educațional în ceea ce privește educația incluzivă, totuși jurisprudența Consiliului scoate în evidență existența anumitor bariere, cum ar fi: alocarea neeficientă a resurselor financiare destinate educației incluzive, lipsa sau insuficiența cadrelor didactice de sprijin și a unor specialiști (psihologi, psihopedagogi, logopezi), atitudinea reticentă a cadrelor didactice față de copiii cu nevoi educaționale speciale în procesul de integrare a acestora în sistemul educațional.

În domeniul justiției, în anul precedent, s-a înregistrat o creștere a cazurilor de discriminare, fie că ne referim la prevederi din Codul penal necorespunzătoare standardelor privind nediscriminarea, fie la protecția inegală în procesul de investigație a cauzelor penale ce a vizat persoana cu dizabilități intelectuale, fie la profilarea rasială sau lipsa accesibilității lingvistice în sistemul judecătoresc.

De remarcat este faptul că, în cadrul evenimentului, Consiliul lansează „Sinteză a jurisprudenței” – publicație ce prezintă un sumar al cazurilor examinate de Consiliu în perioada 2013-2015.

Prin această lucrare ne propunem să ajutăm specialiștii și persoanele interesate să înțeleagă profund transformările prin care trece domeniul nediscriminării. Nu exclud că și cititorul nostru uneori se poate regăsi în cazurile descrise atât în ipostaza de victimă, cât și în ipostaza de sursă de discriminare. Unele stări, de fapt, acceptate tacit drept normale, la o analiză mai profundă se dovedesc a fi cazuri de discriminare. Mă bucur că societatea noastră învață să genereze mai puțină suferință și în acest proces de transformare socială, eu văd rolul Consiliului drept unul crucial. Sarcina noastră nu este doar să reacționăm după cazurile semnalate, ci și să prevenim activ discriminarea prin educație, informare și dezbateri publice. Elaborarea acestui volum a devenit posibilă grație suportului Fundației Konrad Adenauer, cărora le aducem sincere mulțumiri, a menționat Ian Feldman, președintele Consiliului.

Consiliul și-a desfășurat activitatea de multe ori în condiții dificile, cu toate acestea au fost emise mai multe decizii importante, dintre care o selecție de 113 au fost incluse în prezenta publicație. Traducerea materialului în limbile rusă și engleză va permite tuturor cetățenilor Republicii Moldova și cititorilor din străinătate să urmărească dosarele și dezbaterile din Moldova și să înțeleagă pe deplin respectivele decizii. În plus, prezenta publicație este destinată să contribuie la promovarea și protejarea drepturilor omului, aceasta fiind una din principalele misiuni ale programului pe care îl reprezint,  a precizat Hartmut Rank Directorul Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer.

Pe parcursul anului 2018, la Consiliu au parvenit 247 plângeri, dintre care 64% au fost depuse de bărbați, iar de către femei – 36%. Cele mai multe plângeri au fost depuse personal la Consiliu, iar repartizarea plângerilor după domiciliul petiționarilor arată că mediul urban deține întâietate cu 82 la sută, față de mediul rural.

Raportul general privind Situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării și asigurarea egalității a fost făcut public pe site-ul www.egalitate.md la 15 martie 2019.

Conferința a fost organizată de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, cu sprijinul financiar al Fundației Konrad Adenauer și al Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).