Ian Feldman – în calitate de expert la cursurile de formare în domeniul drepturilor omului pentru refugiații ucraineni

În perioada 15-16 februarie 2024, Președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman participă în calitate de expert la cursuri de formare în domeniul drepturilor omului pentru refugiații ucraineni.

Training-urile organizate de către Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM) vor acoperi subiecte precum:

  • identificarea celor mai frecvente probleme legate de drepturile omului;
  • mecanisme și instrumente utilizate pentru a proteja împotriva potențialelor încălcări ale drepturilor omului;
  • prevenirea și combaterea discriminării prin promovarea valorilor care asigură egalitatea pentru refugiați;
  • măsurile de susținere psiho-socială a refugiaților;
  • drepturile și obligațiile refugiaților în centrele de plasament temporar;
  • aspecte ale drepturilor sociale a refugiaților în timpul aflării acestora pe teritoriul Republicii Moldova precum și alte aspecte solicitate de participanți.

În comunicarea sa, Președintele Consiliului pentru egalitate, s-a axat pe conceptele de recunoaștere a diversității drept o normalitate în toate componentele vieții umane, formele de protecție disponibile în Republica Moldova,  precum și procedura privind pașii de urmat în situații de discriminare.

Ian Feldman s-a referit și la fenomenul de incluziune socială în calitate de element important întru asigurarea unei vieți decente pentru orice persoană aflată sub jurisdicția Republicii Moldova: „Promovarea drepturilor omului, precum și lupta împotriva discriminării și promovarea valorilor care asigură egalitatea sunt prioritare pentru societatea noastră, astfel încât fiecare persoană să se simtă legată de comunitate și sigură de faptul că locul acesteia în societate este respectat”.

Training-urile sunt organizate de IDOM în cadrul proiectului „Accesul la servicii sociale și juridice pentru cei mai vulnerabili refugiați din Republica Moldova” cu sprijinul financiar al SOLIDARTIES INTERNATIONAL, Agence Francaise de Developement și Synergies Emergency Response.