Lipsa accesibilității în instituțiilor de menire socială rămâne a fi în continuare una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă.

Constant, la Consiliu, sunt raportate cazuri în care persoanele cu dizabilități se plâng de discriminare, din cauză că le este îngrădit dreptul de a avea acces la bunuri și servicii disponibile publicului. Din cazuistica Consiliului, putem observa că atât instituțiile publice din localitățile rurale, cât și cele din mediul urban, nu sunt accesibile persoanelor cu necesități speciale.

Recent, Consiliu a emis două decizii de constatare a discriminării manifestată prin lipsa accesibilității și a măsurilor de acomodare rezonabilă pentru necesitățile persoanelor cu mobilitate redusă.

În cauza 242/19, petiționarul a invocat că, prin lipsa rampei de acces către Direcția pentru protecția copilului din municipiul Chișinău, se îngrădește dreptul persoanelor cu necesități speciale, precum și a persoanelor cu cărucioare, de a beneficia de serviciile de asistență socială, din cauză că aceste persoane nu pot accesa fizic instituția. În aceste condiții, petiționarul a solicitat suport din partea angajaților direcției, pentru a-i fi preluată și înregistrată cererea, însă acesta a fost refuzat.

Deși, în ședința de audieri, reclamata și-a susținut poziția, invocând lipsa resurselor financiare corespunzătoare pentru construcția pantei, Consiliul este de opinia că în astfel de situații pot fi aplicate alte metode de acomodare rezonabilă care nu impun o sarcină disproporțională în raport cu exercitarea dreptului de a beneficia de servicii disponibile publicului în condiții de egalitate. În acest sens, instituția trebuia să instituie proceduri interne care să reglementeze procesul de deservire a persoanelor cu mobilitate redusă care nu pot accesa fizic clădirea și necesită o abordare individuală. Acest lucru presupune și includerea în fișa de post a responsabilului de recepția corespondenței a sarcinei de a prelua cereri, acte, astfel încât angajatul să fie cel care, la solicitarea adresantului, va veni în întâmpinare. Modalitatea respectivă de interacțiune cu persoanele cu dificultăți de mobilitate trebuie sa fie comunicată publicului larg, prin amplasarea informației în locuri vizibile și accesibilă tuturor.

Într-o altă cauză, nr. 01/20, o persoană cu dizabilități locomotorii, reprezentat și de Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități,  a susținut că, din cauza lipsei rampelor de acces în localitate, acesta nu are acces fizic la mai multe instituții de menire socială, printre care: Primărie, Centru de sănătate, Oficiu poștal, Bibliotecă.

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a luat act de susținerile reclamaților, care au prezentat acțiunile planificate pentru care și-au asumat angajamentul în vederea asigurării accesibilității, totuși vine cu un șir de recomandări care ar trebui intreprinse de către instituțiile vizate, printre care:

• autoevaluarea gradului de accesibilizare fizică și informațională;
• aprobarea planului de acțiuni privind accesibilizarea;
• identificarea măsurilor de acomodare rezonabilă care pot fi aplicate în situații particulare, până la asigurarea accesibilității (de ex. prestarea serviciilor la domiciliul persoanei, instituirea procedurilor interne care reglementează modalitatea de deservire a solicitanților)
• Măsurile de acomodare rezonabilă pentru necesitățile persoanelor cu mobilitate redusă să fie comunicate publicului.

Este de menționat că, până la moment, dintre instituțiile vizate în decizii, Centrul de Sănătate Horești a informat Consiliul despre construcția rampei de acces la primul nivel al clădirii, prezentând imagini doveditoare. De asemenea au precizat că sunt în căutarea mijloacelor financiare necesare pentru accesibilizarea și celui de-al doilea etaj al clădirii unde își desfășoară activitatea.

În anul 2019, din numărul total al deciziilor de constatare a discriminării, 13,75 la sută au avut la bază criteriul de dizabilitate, iar în mai mult de jumătate, cazurile de discriminare au avut loc în domeniul acces la bunuri și servicii disponibile publicului.

Lipsa accesibilității, dar și a măsurilor de acomodare rezonabilă constituie bariere pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar în consecință acestea nu-și pot realiza drepturile lor fundamentale, ceea ce îngreunează incluziunea lor socială. În aceste condiții, Consiliul reamintește că asigurarea accesibilității este necondiționată și este imperios necesară implicarea tuturor responsabililor întru eliminarea barierelor care împiedică persoanele să se bucure de oportunități egale.