Președintele Consiliului

Ian Feldman

 

Ian Feldman a fost numit de Parlamentul Republicii Moldova în calitate de membru al Consiliului în 2013 și ales ca președinte al Consiliului, în 2015. În 2014, el a fost unul dintre cei trei candidați propuși de către Grupul Consultativ al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului pentru funcția de Raportor Special ONU privind traficul de ființe umane, în special femei și copii. Dl Feldman are o activitate profesională de mai bine de 17 ani în domeniul combaterii traficului de ființe umane, drepturile internaționale ale omului, evoluând ca psiholog clinic, expert național, regional și internațional, consultant și consilier. Dumnealui a lucrat în 11 țări, pe 3 continente, pentru mai mult de 50 de proiecte, organizații interguvernamentale, guvernamentale și non-guvernamentale ale ONU și a obținut o experiență operațională largă, inclusiv experiența în zonele cu probleme de securitate. El a antrenat și a consultat profesioniști din 28 de țări care provin din diferite regiuni ale lumii: Europa de Vest și de Est, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa de Nord-Est, Cornul Africii, Asia de Sud-Est. În decembrie 2015, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, condus de dl Feldman, a primit Premiul anual al ONU pentru Drepturile Omului pentru eforturile depuse în combaterea discriminării și asigurarea egalității în Republica Moldova.

CV-ul Președintelui poate fi consultat aici.