Linia fierbinte (Apel de pe telefonul fix)

0-8003-3388

Start nominalizărilor concursului Gala Premiilor pentru Egalitate

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității dă startul înscrierilor la concursul Gala Premiilor pentru Egalitate, ediția a II-a. Scopul concursului este de a identifica și promova modele de bună practică în domeniul nediscriminării în Republica Moldova. Câștigătorii competiției vor fi desemnați de către o Comisie de concurs, iar premiul oferit reprezintă un trofeu atestat ca fiind unic în Republica Moldova.

Pentru concurs, pot fi nomimalizate, în funcție de secțiune, persoane fizice, entități private și instituții publice active în domeniul drepturilor omului, organizații nonguvernamentale, asociații de studenți și tineri care desfășoară activități de susținere a principiului nediscriminării.

Secțiunile de concurs:

  • Cel mai proactiv ONG
  • Cea mai proactivă entitate privată
  • Cea mai proactivă instituție publică
  • Cel mai proactiv jurnalist/instituție media
  • Petiționarul anului.

Dosarele pot fi înaintate spre jurizare de către orice persoană sau entitate, în limbile română, rusă, engleză sau orice altă limbă minoritară în Republica Moldova.

Termenul limită de înaintare a dosarelor de nominalizare este 15 aprilie 2020. Acestea pot fi expediate în formă electronică la adresa info@egalitate.md cu mențiunea Nominalizare Gala Premiilor pentru Egalitate, sau pot fi prezentate într-un plic sigilat, cu aceeași mențiune, expediat prin poșta sau depus personal la adresa: Bd. Ștefan cel Mare 180, of. 405, MD-2004, mun. Chișinău, Republica Moldova.

Pentru informații suplimentare privind condițiile de desfășurare a concursului consultați REGULAMENTUL

Pentru nominalizare, completați FORMULARUL.