Linia fierbinte (Apel de pe telefonul fix)

0-8003-3388

Panel de discuții despre discriminare, hărțuire/bullying, mobbing și alte forme de abuzuri la care sunt supuși elevii în cadrul instituțiilor de învățământ

Carolina Bagrin, șefa Direcției protecție împotriva discriminării a participat, astăzi, la un panel de discuții organizat pentru 20 de elevi, reprezentanți ai Consiliului de elevi din cadrul Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale. Reprezentanta Consiliului a familiarizat participanții cu fenomenul discriminării, instituțiile unde pot fi raportate cazurile de discriminare, modalitatea de sancționare a persoanelor care înfăptuiesc acte de discriminare, fenomenul victimizării și modulul de prevenire a acestora.

Interesul sporit pe care tinerii l-au manifestat a fost experiența Consiliului privind cazurile de discriminare cu implicarea elevilor. Aceștia au arătat o atitudine sănătoasă față de problemele cu care se confruntă semenii lor care se încadrează în anumite grupuri discriminate. Întrebările pe care aceștia le-au adresat țin de organizarea sesiunilor de informare pe subiectul discriminării la care copiii ar putea participa; procedura prin care ei pot raporta un caz de discriminare, în situațiile când simt frică sau frustrare; cât de des instituțiile sau persoanele care au admis un caz de discriminare se conformează recomandărilor Consiliului.  

La discuții au mai participat reprezentantul Inspectoratului General de Poliție și reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului. Vorbitorii au avut drept scop canalizarea eforturilor întru capacitarea tinerelor generații cu cunoștințe menite să prevină fenomenul discriminării și să promoveze egalitatea de șanse în cadrul instituțiilor de învățământ.

Gazda activității extra-curiculare a fost Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale.