Linia fierbinte (Apel de pe telefonul fix)

0-8003-3388

Campania ,,Drepturi egale pentru comunități rurale” a ajuns la Sipoteni

14 noiembrie 2018 Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității (Consiliul pentru Egalitate) desfășoară campania de informare Drepturi egale pentru comunități rurale”.

Localitatea Sipoteni din raionul Călărași a fost destinația spre care s-a orientat echipa Consiliului pentru Egalitate, în data de 14 noiembrie, pentru a desfășura activitățile din cadrul campaniei. Astfel, în prima parte a zilei, reprezentanții Consiliului au amplasat „Standul egalității” în holul Primăriei din localitate unde au interacționau cu locuitorii. Fiecare persoană interesată a putut adresa întrebări din domeniul nediscriminării și a primit materiale informative, printre care: „Ghidul petiționarului” accesibil în limba română și rusă; pliante despre prevenirea discriminării la angajare și în câmpul muncii; broșuri ce vin să sporească gradul de toleranță, acceptare a diversității și neadmiterea acțiunilor discriminatorii.

Cadrele didactice și medicale, educatorii, polițiștii, asistenții sociali și angajații autorității publice locale au participat la sesiunea de informare organizată în sala de conferințe a primăriei, pentru a cunoaște despre activitatea Consiliului, precum și metodele de protecție împotriva discriminării.

Pentru a înțelege mai bine care sunt etapele de depunere și examinare a unei plângeri ce conține o faptă de discriminare în cadrul trainingului a fost prezentat, pentru prima dată, spotul video „Apără-ți drepturile, nu accepta să fii discriminat!.

Potrivit datelor Consiliului, anual, din peste 160 plângeri adresate, doar 30 la sută parvin din mediul rural.  Motivul nu este lipsa discriminării în satele Moldovei, ci mai degrabă faptul că populația nu cunoaște ce este discriminarea și cum poate să se apere de acest fenomen.

„Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității înregistrează în fiecare an tot mai multe plângeri în care sunt invocate fapte de discriminare. Misiunea Consiliului este prevenirea discriminării și promovarea oportunităților egale. Sesiunea de instruire la care au participat circa 38 de persoane, a fost una interactivă, fiind  puse în discuții și situații de discriminare relatate chiar de persoanele prezente. În Republica Moldova există discriminare, de aceea prin eforturi comune vom contribui la combaterea acestui fenomen”, a declarat șefa Direcției protecție împotriva discriminării Carolina Bagrin.

„Dacă e să fiu sinceră, de la seminarul de astăzi am aflat anumite aspecte de discriminare, de care anterior nu știam și aș vrea să zic că, pe alocuri simt că aceste informații noi mă responsabilizează mai mult. Pentru că, uneori, nici nu ne dăm seama că atitudinea noastră pentru anumite persoane poate fi discriminatorie. Pe de o parte, acum cunosc despre Consiliu și voi ști unde să mă adresez în cazul în care mie îmi va fi încălcat dreptul la egalitate”, a menționat un cadru didactic participant la instruire.

„Acum sunt însărcinată cu al II-lea copil și nu m-am confruntat cu acțiuni discriminatorii. Dar, după ce am absolvit universitatea și din banii proprii am realizat practica într-o instituție, la final a fost angajat un bărbat, iar mie mi s-a explicat că nu pot fi angajată, pentru că sunt prea tânără și angajatorul se teme că voi rămâne însărcinată și din nou  vor fi în situația de a căuta personal”,  s-a destăinuit o viitoare mămică.

În cadrul campaniei Drepturi egale pentru comunități rurale, pentru prima dată, Consiliul pune la dispoziția locuitorilor plicuri preplătite, prin intermediul cărora victimele sau martorii discriminării pot expedia, gratuit, în adresa Consiliului plângeri ce conțin fapte de discriminare. Plicurile gratuite pot fi solicitate de la Oficiul poștal din localitate.

Campania națională de informare Drepturi egale pentru comunități ruralese desfășoară în perioada 6-30 noiembrie 2018, în localitățile: Congaz (Comrat), Tvardița (Taraclia), Corlăteni (Râșcani), Sipoteni (Călărași), Slobozia Mare (Cahul) și Vărzărești (Nisporeni).

Scopul campaniei este informarea populației privind apărarea dreptului la egalitate și cunoașterea modalităților de protecție împotriva discriminării.

Campania este organizată de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale și cu sprijinul Programului de finanțare a inițiativelor/proiectelor de schimbare în domeniul drepturilor omului. Programul dat este realizat cu participarea Institutului de Reforme Penale, în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităților tehnice ale instituțiilor naționale pentru promovarea și protecția drepturilor omului”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.