Dezbateri pentru elevi la Consiliul pentru egalitate
Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul Parlamentului României – în vizită la Consiliul pentru egalitate.
Joi, 28 martie 2024 – Parlamentul Republicii Moldova a votat în ședință plenară noua componență a Consiliului pentru egalitate.
Consiliul este un organ colegial constituit din 5 membri, care nu au
Anual, Consiliul pentru egalitate elaborează și prezintă Parlamentului Raportul prin care generalizează datele privind prevenirea și combaterea discriminării în Republica Moldova, elucidează problemele sistemice în asigurarea dreptului la egalitate, constatările
Marinela Chișlar este o tânără de etnie romă născută la Orhei și face parte dintr-o familie mixtă.
Mi-am făcut studiile la Liceul Teoretic „Dragoș Vodă” din comuna Stăuceni, municipiul Chișinău. Am
Andrei Sîrbu este un tânăr de etnie romă care face parte dintr-o familie mixtă în care mama este romă, iar tatăl moldovean.
M-am născut în anul 2004 în orașul Drochia,
Deja al 10-lea an consecutiv, la 1 Martie, la nivel internațional este marcată Ziua „Zero discriminare”, ca un apel la promovarea diversității, a toleranței și incluziunii.
În acest an, Consiliul pentru
La data de 19 februarie, Consiliul pentru egalitate a fost gazda unei vizite pentru 23 tineri stagiari ai Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), reprezentanți ai minorităților etno-lingvistice din
În perioada 15-16 februarie 2024, Președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman participă în calitate de expert la cursuri de formare în domeniul drepturilor omului pentru refugiații ucraineni.
Training-urile organizate de către
Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului – cel mai mare genocid din istorie, este marcată anual la data de 27 ianuarie.
Excesul de brutalitate, deportările și asasinatul în masă, toate
Forumul drepturilor omului și egalității s-a desfășurat astăzi, 6 decembrie 2023, în contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Scopul evenimentului a fost de a analiza subiectul privind respectarea drepturilor omului
Recent, Consiliul pentru egalitate a examinat plângerea angajatei unui Inspectorat de Poliție cu privire la pretinsa hărțuire în câmpul muncii pe criteriu de gen.
Petiționara susține că în cadrul unei ședințe
Astăzi, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a Toleranței, care vine cu un apel adresat oamenilor de pretutindeni că toleranța este o condiție necesară păcii și progresului economic și